„Fierarii” rămâne pe primul loc în selecția noastră. Îi urmează patru spectacole care dau motive foarte diferite de mers la teatru: o comedie construită din încurcături, un roman trecut prin imaginația lui Radu Afrim, mărturia unei supraviețuitoare a închisorilor comuniste și întâlnirea neliniștitoare dintre două femei, după Bergman. Am ales montări cu o identitate clară, pe care merită să le cauți în programul teatrelor din București.
1. Fierarii
Trei bărbați siguri de originea, familia și locul lor în lume descoperă că războiul a încurcat lucrurile mai mult decât ar vrea să creadă. Piesa lui Miloš Nikolić pornește de la o situație de familie aproape absurdă și îi lasă pe protagoniști să își apere, tot mai comic, certitudinile. Cu cât încearcă să pună ordine în trecut, cu atât granițele dintre ei devin mai greu de susținut.
Horațiu Mălăele semnează regia unei comedii în care orgoliul masculin și ideea de identitate națională se lovesc de faptele cele mai intime. Tema ar putea deveni apăsătoare; încurcăturile și reacțiile personajelor îi dau însă ritm și umor. Îl punem primul tocmai pentru această dublă miză: poți urmări plăcerea jocului și, în același timp, să rămâi cu o întrebare despre cât de întâmplătoare sunt lucrurile pe care ne construim superioritatea.
Pentru reprezentația aniversară George Mihăiță din 28 septembrie 2026, ora 19:00, la Sala „Ion Caramitru” a TNB, distribuția anunțată îi reunește pe Horațiu Mălăele, Maia Morgenstern, George Mihăiță și Valentin Teodosiu. Este un spectacol invitat; biletele și detaliile acestei seri sunt pe pagina reprezentației.
2. Dineu cu proști
Un grup de oameni înstăriți organizează cine la care fiecare aduce pe cineva considerat suficient de ridicol încât să îi distreze pe ceilalți. François, pasionat de construcții din bețe de chibrit, ar trebui să fie victima perfectă. Numai că seara pregătită de gazda lui o ia într-o direcție pe care nimeni nu o mai poate controla. În comedia lui Francis Veber, intențiile bune pot produce ravagii, iar inteligența afișată nu te apără de propriul orgoliu.
Montarea lui Ion Caramitru de la TNB îl are în centru pe Horațiu Mălăele. Personajul său funcționează prin sinceritate: tocmai încrederea cu care intră în situații complicate declanșează alte încurcături. Textul are precizia unei farse, cu informații date prea devreme sau prea târziu și cu personaje care încearcă să repare lucrurile agravându-le.
Este recomandarea cea mai directă pentru o seară de comedie, inclusiv alături de cineva care ajunge rar la teatru. Premisa se înțelege imediat, iar mecanismul răsturnărilor poate fi urmărit fără explicații suplimentare. Distribuția pentru data aleasă apare în programul TNB.
3. Pădurea spânzuraților
Radu Afrim pornește de la romanul lui Liviu Rebreanu și construiește un spectacol în care drama lui Apostol Bologa intră în dialog cu neliniștile prezentului. Datoria militară, apartenența și conștiința nu mai pot fi împăcate printr-un răspuns simplu. Războiul obligă personajele să aleagă, iar consecințele alegerilor trec dincolo de ele.
Montarea merită căutată și pentru felul în care folosește scena. Scenografia lui Cosmin Florea, mișcarea, imaginile video și universul sonor participă la poveste. Afrim nu se limitează la a muta dialogurile romanului în fața publicului: le așază într-o construcție teatrală amplă, în care fragilitatea, cruzimea și absurdul pot apărea în aceeași secvență. Cunoașterea cărții oferă un punct de plecare, fără să epuizeze ceea ce se întâmplă pe scenă.
Lasă-i o seară întreagă. TNB indică o durată de trei ore și zece minute și o pauză de 15 minute. Spectacolul este recomandat de la 14 ani; teatrul semnalează și folosirea efectelor stroboscopice, relevante pentru spectatorii cu fotosensibilitate.
4. Evadarea tăcută
Oana Pellea aduce pe scenă mărturia Lenei Constante despre detenția din închisorile comuniste. Semnează dramatizarea, regia și interpretarea, într-un spectacol construit în jurul unei singure voci. Subiectul are dimensiunea unei tragedii istorice, dar întâlnirea rămâne cu un om concret: cu felul în care își suportă singurătatea, își păstrează memoria și găsește resurse să reziste.
Titlul trimite la libertatea interioară pe care imaginația o poate apăra atunci când mișcarea, timpul și contactul cu ceilalți sunt controlate. Aceasta este miza care îl face să merite locul în selecție. Povestea te obligă să te gândești la supraviețuire dincolo de nevoile fizice și la lucrurile care țin o identitate întreagă sub presiune.
Este o seară pentru care merită să ai disponibilitate emoțională. Concentrarea asupra unei singure mărturii dă spectacolului o intensitate diferită de cea a unei montări cu distribuție mare. La TNB, durata anunțată este de o oră și 15 minute, fără pauză, cu recomandare de vârstă de minimum 14 ani.
5. Persona
O actriță, Elisabet Vogler, încetează să mai vorbească. Alma, asistenta care o îngrijește, umple treptat această tăcere cu propriile confesiuni. Apropierea dintre ele schimbă raportul de putere și face tot mai nesigure limitele dintre intimitate, observație și folosirea celuilalt. Textul lui Ingmar Bergman rămâne tulburător tocmai pentru că refuză să ofere o explicație comodă pentru fiecare gest.
La Teatrul Odeon, Radu Alexandru Nica le aduce împreună pe Crina Mureșan, în rolul lui Elisabet, și Anda Saltelechi, în rolul Almei. Montarea lucrează cu registre diferite, de la tensiune psihologică la imagini fantastice, iar muzica lui Vlaicu Golcea și componenta video susțin această deplasare dincolo de realism. Relația dintre cele două femei rămâne centrul de gravitație.
Am ales Persona pentru spectatorul căruia îi place să plece cu întrebări și să mai discute spectacolul după ieșirea din sală. Tăcerea unui personaj poate cântări la fel de mult ca vorbele celuilalt. Odeon anunță o durată de o oră și 25 de minute și recomandă spectacolul publicului de peste 14 ani.
George Mihăiță și Maia Morgenstern în „Fierarii”, fotografie de arhivă. Foto: Adrian Nuță / Teatrul de Comedie.
