În sondajul internațional 1stDibs pentru tendințele de amenajare din 2026, 85% dintre designerii participanți declară că au folosit piese vintage. În medie, obiectele vintage și antichitățile au reprezentat 36% din piesele procurate pentru proiectele lor din 2025, cea mai mare pondere raportată din 2021.
Cercetarea platformei de design și antichități a inclus 468 de profesioniști din programul său comercial, intervievați în iulie și august 2025. Publicată în noiembrie 2025, ea combină experiența acelui an cu așteptări pentru 2026. Este un indicator al preferințelor unui grup de designeri, nu o statistică despre toate locuințele sau despre vânzările din România.
O piesă veche poate da personalitate unei camere noi
În definiția folosită de sondaj, vintage înseamnă obiecte realizate între anii 1920 și 2000, iar antichitățile sunt anterioare anilor 1920. Intervalul este suficient de larg încât să cuprindă estetici foarte diferite. O comodă interbelică, un fotoliu din anii 1960 și o lampă din anii 1980 nu spun aceeași poveste și nu trebuie tratate ca un singur stil.
Într-un living contemporan, o comodă din lemn cu proporții bune poate tempera răceala suprafețelor uniforme. Un fotoliu mai sculptural poate deveni punctul de interes al camerei. Efectul vine din raportul cu ceea ce există deja: dimensiuni, culoare, textură și spațiul lăsat în jur.
O cameră nu are nevoie de multe obiecte vechi pentru a căpăta caracter. O piesă aleasă cu grijă, alături de o canapea actuală și de o lumină bine așezată, poate fi suficientă. Când fiecare obiect cere atenție, interiorul devine obositor, indiferent cât de valoroase sunt piesele luate separat.
Vechimea și calitatea trebuie judecate separat
Eticheta „vintage” spune ceva despre vârstă, dar nu confirmă singură autorul, raritatea sau starea obiectului. Înainte de cumpărare, cere fotografii ale spatelui, îmbinărilor și etichetelor. Dacă piesa este atribuită unui designer, merită întrebat pe ce documente se bazează atribuirea și ce intervenții a suferit.
Asociația britanică a comercianților de antichități recomandă verificarea îmbinărilor slăbite, a urmelor de apă, a furnirului desprins și a semnelor de insecte care atacă lemnul. Tot ea avertizează că o restaurare nereușită poate reduce valoarea piesei, iar o lucrare bună cere timp și poate costa mult.
Bugetul real include transportul și eventualele reparații. Un fotoliu cu preț atractiv poate avea nevoie de tapițerie nouă și de refacerea șezutului. O masă mare poate fi nepotrivită pentru ușa, liftul sau scara pe care trebuie să ajungă în apartament. Măsurarea traseului până în cameră este la fel de utilă ca măsurarea locului în care va sta.
Patina merită păstrată, degradarea trebuie înțeleasă
Urmele discrete de utilizare pot face parte din farmecul unui obiect. O zgârietură superficială și o îmbinare care cedează sunt însă probleme diferite. Evaluarea unui restaurator poate lămuri ce trebuie reparat și ce merită păstrat.
După cumpărare, amplasarea contează. Ghidul britanic recomandă evitarea caloriferelor și a soarelui direct: căldura, variațiile de umiditate și lumina puternică pot afecta lemnul și finisajele. Nu orice suprafață veche trebuie șlefuită sau acoperită imediat cu lac nou.
Cea mai reușită alegere este o piesă pe care o poți folosi firesc. O masă la care încape familia, un dulap care rezolvă depozitarea sau un fotoliu confortabil au șanse să rămână în casă mult după ce interesul pentru un anumit deceniu se schimbă.
